Mesajul prim-ministrului Viorica Dăncilă de Ziua Europei 9 mai 2018

Sărbătorim astăzi Ziua Europei, o zi dedicată istoriei unui proiect, model de colaborare, un exemplu de solidaritate și de continuu angajament comun.

Este un prilej de celebrare a progreselor realizate, dar și de amintire a drumului lung parcurs de construcția europeană, de la viziunea unui proiect de cooperare între câteva state europene, prezentat în declarația ministrului francez de externe Robert Schuman, la o realitate care unește peste 500 de milioane de cetățeni europeni. Cu toții ne bucurăm astăzi de beneficiile Uniunii Europene, de capacitatea proiectului european de a schimba în bine viața de zi cu zi a cetățenilor.

Nu există nici o îndoială că, de la crearea sa, Uniunea Europeană a deținut și deține un rol esențial în promovarea și menținerea păcii, stabilității și prosperității la nivelul întregului continent. Chiar dacă în prezent se confruntă cu anumite provocări, acestea creează o oportunitate pentru a întreprinde o serie de măsuri care să îmbunătățească viețile tuturor cetățenilor europeni.

România s-a identificat în mod constant cu un parcurs clar pro-european, și-a consolidat fundamentele democratice, și-a modernizat societatea și economia, iar românii împărtășesc pe deplin valorile europene fundamentale. Acțiunile României la nivel european au fost întotdeauna și vor rămâne în continuare îndreptate către susținerea unei Uniuni Europene consolidate.

Această abordare este cu atât mai importantă cu cât ne pregătim pentru exercitarea președinției Consiliului UE în primul semestru al anului 2019, prilej cu care ne propunem să acționăm ca un partener activ și constructiv, promovând consensul în rândul statelor membre.

Vom urmări ca politicile UE să se raporteze în permanență la principiul coeziunii, ca valoare comună a UE, subliniind importanța reîntoarcerii la fundamentele construcției europene, pentru a reclădi încrederea cetățenilor. Sunt convinsă că aceasta este de fapt miza succesului și sustenabilității Uniunii.

Trebuie să fim conștienți de importanța implicării fiecăruia în identificarea unor soluții eficiente și viabile pentru viitorul Uniunii. Este datoria noastră, a tuturor, să continuăm această misiune, să rămânem uniți și să  ne croim împreună viitorul într-o Uniune puternică şi coezivă care să aducă beneficii fiecărui cetăţean în parte.

De Ziua Europei, România își reafirmă încrederea în proiectul european și acționează pentru susținerea si pentru dezvoltarea acestuia, răspunzând așteptărilor cetățenilor europeni, inclusiv ale cetățenilor români. La mulți ani Europa!

Viorica Dăncilă

Prim-ministru al Guvernului României