Comunicat de presă privind prezentarea Raportului de activitate desfășurată de Instituția Prefectului – Județul Ialomița în anul 2018

Bilanțul activității desfășurate în anul 2018 de Instituția Prefectului – Județul Ialomița a fost prezentat azi, 14.02.2019, de către prefectul județului, domnul Gigi Petre. La ședința de analiză a participat directorul general al Direcției Generale pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), domnul Teodor Gheorghe, conducători ai serviciilor publice deconcentrate și ai structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne, precum și reprezentanții autorităților publice locale și ale presei locale din județ.

Prezentarea realizată a acoperit toate domeniile de activitate a Instituției Prefectului, în special în ceea ce privește verificarea aplicării și respectării legii, gestionarea situațiilor de urgență, conducerea serviciilor publice deconcentrate, menținerea unui climat de pace socială, asigurarea ordinii publice și furnizarea serviciilor publice comunitare privind emiterea pașapoartelor, a permiselor de conducere și a înmatriculării vehiculelor.

Prefectul județului, domnul Gigi Petre a mulțumit tuturor colaboratorilor pentru implicare și pentru profesionalismul dovedit în gestionarea tuturor situațiilor cu care județul s-a confruntat în anul 2018, precum și în rezolvarea problemelor sesizate de ialomițeni.

La finalul şedinţei, Teodor Gheorghe a apreciat activitatea desfășurată în anul 2018 de întreaga echipă a Instituției Prefectului – Județul Ialomița, buna colaborare cu instituțiile aparținând MAI, precum și cu autoritățile administrației publice locale din județ.

Materialele prezentate pot fi studiate pe pagina oficială a instituției:

https://il.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/rapoarte-si-studii/

P R E F E C T,

GIGI PETRE