COMUNICAT
Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Inmatriculare a Vehiculelor Ialomița aduce la cunoștința cetățenilor următoarele informații de interes general:
Incepand cu data de 22.09.2020, in baza Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr.139 din 16.09.2020, activitățile de preluare a documentelor necesare operațiunilor de înmatriculare a vehiculelor și de eliberare a plăcuțelor cu numere de înmatriculare sau provizorii se vor desfășura și în sediul secundar al serviciului aflat în clădirea Poliției Municipiului Urziceni, Calea București nr. 32-34, parter.
La ghișeul dedicat acestei activităti, cetățenii pot depune documentele fără programare, în zilele de marți și joi, între orele 9.30 – 13.00. Pentru ridicarea documentelor și a plăcuțelor cu numere de înmatriculare sau provizorii eliberate în baza cererii depuse la acest sediu, programul este în aceleași zile de marți și joi, orele 13.00 – 13.30.
Facem precizarea că, deocamdată, la acest sediu secundar se vor efectua doar activități de primire documente și eliberare plăcuțe cu numere de înmatriculare, astfel : marți depunere documente, eliberare joi sau depunere documente joi cu eliberare marți.
Pentru toate celelalte operațiuni îndrumăm cetățenii să se programeze on-line pe site-ul www.drpciv.ro., depunerea documentelor la sediul central al S.P.C.R.P.C.I.V. , Slobozia, Șoseaua Brăilei nr.14.
Măsurile dispuse vor fi efectuate cu respectarea strictă a normelor în vigoare privind prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
CONDUCEREA S.P.C.R.P.C.Î.V.