Marți, 1 octombrie 2024, prefectul județului Ialomița a participat la deschiderea „Salonului Anual de Carte“, eveniment ajuns la cea de-a XXXIII-a ediție și aflat în organizarea Bibliotecii Județene Ștefan Bănulescu Ialomița.
„Răspund cu recunoștință invitațiilor la astfel de evenimente culturale care ne amintesc de tradițiile noastre străvechi. Digitalizarea actuală este benefică în orice domeniu însă în viața noastră a fiecăruia trebuie să existe loc și pentru citit. Uneori este dificil ca în agitația zilnica să găsim timp pentru lectură, însă este bine să nu uităm că fiecare pagină citită este o investiție în noi, perspectivele pe care le descoperi se îmbogățesc cu fiecare carte citită. În plus, noi adulții trebuie să susținem și să încurajăm cititul în rândul tinerilor, haideți să vizităm împreună Bibliotecile și să descoperim împreună literatura românească, cultura și tradițiile“ a declarat prefectul Constantin Marin, în deschiderea Salonului Anual de Carte.
INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚUL IALOMIȚA