Agendă prefect – Participare Festivități „Ziua Dunării“ 30.06.2023

Vineri, 30 iunie 2023, prefectul județului Ialomița, Constantin Marin a participat la festivitățile prilejuite de Ziua Dunării.

„Suntem aici ca în fiecare an pentru a sărbători acest dar minunat de la Dumnezeu, fluviul Dunărea și pentru că ne interesează de județul și viața noastră, conștientizând rolul vital al Dunării în mediul înconjurător. Spuneam zilele trecute, în cadrul unei alte ceremonii, că uităm să ne bucurăm de lucrurile și locurile minunate pe care țara aceasta ni le oferă. Dunărea este unul dintre acestea, o comoară fără preț pe care cu toții ar trebui să o prețuim și, de ce nu, să o exploatăm. Știți, administrația județeană are în plan dezvoltarea acestei zone pe segment de mini porturi în localitațile riverane Dunării, agroturism, pescărie, astfel încât noi ialomițenii să beneficiem de frumusețea acestor locuri. Partenerii noștri de administrație județeană lucrează intens pentru ca aceste proiecte să fie concretizate. Nu trebuie să vină nimeni să miște aceste lucruri, ci fiecare dintre noi trebuie să participăm la dezvoltarea acestei zone. Dezvoltarea acestei zone presupune capacitatea noastră administrativă de a lucra pentru o cauză comună.

Vă încurajez pe fiecare dintre voi să îmbrățișați spiritul de administrație și să lucrați împreună cu noi pentru un viitor mai luminos și mai nepoluat al Dunării.

Vă transmit astăzi să aveți o zi de sărbătoare minunată și să vă bucurați de frumusețea Dunării. Să ne ajute Dumnezeu pe noi ialomițenii și pe întreg poporul acestei țări“ a precizat prefectul în alocuțiunea dedicată Zilei Dunării.