Agendă prefect – Comisia de Dialog Social 14.06.2022

Marți, 14 iunie 2022, prefectul județului, Constantin Marin a participat la „Comisia de Dialog Social Ialomița“, întrunire la care a participat și subsecretarul de stat în Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Francisc Oscar Gal și subprefectul județului Ialomița, Tonița Manea.

Principalele teme de discuție au fost ridicate de către reprezentanții județeni ai Confederației Naționale Sindicale „Cartel Alfa“ și Uniunii Generale a Industriașilor din România.

Astfel, au fost dezbătute propunerile de măsuri adecvate pentru gestionarea prețurilor la energie, creșterea urgentă a salariului minim, introducerea coeficienților de ierarhizare a salariilor, măsuri adecvate de protecție socială dar și întărirea dialogului social. „Prețurile au explodat la toate bunurile de consum, în special cele la alimentele și bunurile de bază, în timp ce veniturile și așa mici ale românilor au rămas pe loc. Rata inflației se apropie de două cifre. Este nevoie de creșterea veniturilor la un nivel care să acopere aceste creșteri de prețuri. Acest lucru ar fi benefic și pentru economie, evitând falimentele în lanț determinate de prăbușirea puterii de cumpărare a cetățenilor“ a precizat Romulus Gherghina, președintele CNS Cartel Alfa, filiala Ialomița.

Pe de altă parte, tematica de discuție a Uniunii Generale a Industriașilor din România a vizat problemele angajatorilor și angajaților. „Contextul actual face ca discuția despre angajare, angajați și angajatori să se limiteze la o legislație veche. Nu există măsuri adaptate situației de criză în care ne aflăm, încercările timide precum majorarea salariului minim cu 200 de lei neimpozabili sunt nesustenabile pentru că nu se pot aplica respectând echitatea față de salariați. Mediul de afaceri se confruntă cu o imprevizibilitate care nu poate fi cuantificată, inclusiv în ceea ce privește volatilitatea resursei umane. Ar fi extrem de utile măsurile de susținere a angajaților în situații de șomaj tehnic, date fiind evoluțiile actuale ale economiei naționale dar și contextul internațional“ a menționat în cadrul Comisiei de Dialog Social Camelia Malama, vicepreședintele Uniunii Generale a Industriașilor din România, filiala Ialomița.

„Sunt aici să vă ascult și să vă preiau revendicările. Suntem de acord, prețurile sunt foarte mari, împovărătoare. Încercăm, ministerul încearcă din răsputeri să găsească soluții pentru toate aceste probleme. Vă promit că nimic nu va rămâne nedezbătut. Plec de la dumneavostră mulțumind domnului prefect pentru invitație și ducând la minister toate aceste neajunsuri dezbătute astăzi aici“ a punctat subsecretarul de stat Francisc Oscar Gal.

„Mulțumim domnului subsecretar de stat că a acceptat invitația noastră. Instituția Prefectului Județul Ialomița, așa cum am mai spus, este preocupată permanent de menținearea unui contact cu partenerii sociali. De aceea ne preocupă ca toate dezbaterile de la nivelul județului, toate subiectele importante discutate să fie înaintate către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Consider că propunerile partenerilor de astăzi sunt pertinente și le susținem integral, așa cum de altfel suntem realiști și susținem și punctele de vedere ale Ministerului. Nu se poate să evoluă de la o zi la alta decât făcând eforturi împreună. Discutăm astăzi principii viitoare, propuneri și modificări legislative viitoare. Toate vor fi studiate și dezbătute de specialiști, mai ales că Ialomița nu este unicul județ care se confruntă cu astfel de probleme“ a concluzionat prefectul județului la finalul întâlnirii.