Marți, 25 aprilie 2023, prefectul Județului Ialomița, Constantin Marin a participat la ședința Comisiei de Dialog Social. Dezbaterile ședinței s-au concentrat pe cele două puncte din cuprinsul ordinii de zi, respectiv „Reglementări privind negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate“ (elaborat de Inspectoratul Teriotrial de Muncă Ialomița) și „Informare cu privire la problema salarizării personalului din cadrul Institutului Național de Statistică și direcțiilor teritoriale“ (elaborat de Federația Sindicală a Statisticienilor din România).
„Aceste noi reglementări în domeniul raporturilor de muncă sunt sensibile. Este clar că nu discutăm pe marginea Legii, însă trebuie să găsim o soluție mijlocitoare atât pentru protejarea angajatului cât și pentru protejarea angajatorului. Ne confruntăm cu un deficit în domeniul forței de muncă și este și acesta un motiv pentru apariția unor neclarități și probleme între angajați și angajatori.
Pe de altă parte, materialul cu privire la salarizarea statisticienilor este pertinent și bine fundamentat. Sunt probleme cu salarizarea în foarte multe domenii. Vă asigur de sprijinul și intenția Instituției Prefectului de a transmite toate solicitările Guvernului“ a menționat prefectul la finalul ședinței.
INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚUL IALOMIȚA