Agendă prefect – Expoziție Muzeul Național al Agriculturii 15.02.2023

Miercuri, 15 februarie 2023, prefectul județului Ialomița, Constantin Marin a participat la deschiderea expoziției „MANUS-SCRIPTUM“, acțiune aflată în organizarea Muzeului Național al Agriculturii.

„Onorez cu plăcere aceste invitații, cred cu tărie că suntem foarte norocoși șă avem în județul nostru acest Muzeu Național al Agriculturii. Și mai cred că avem aici, omul potrivit, la locul potrivit, domnul manager Gheorghe Petre, pe lângă faptul că își desfășoară activitatea cu profesionalism, pune suflet în tot ceea ce face. Legat de expoziția în sine, îndemn tinerii să vină să vadă ceea ce peste câțiva ani vor fi comori naționale, scriem din ce în ce mai puțin în zilele noastre, iar aceste manuscrise vor avea cândva o valoare inestimabilă. Vă felicit pentru toată truda și interesul cu care organizați astfel de evenimente culturale“ a precizat prefectul Constantin Marin, în cadrul acțiunii.

În cadrul evenimentului au fost expuse manuscrise din colecţia Muzeului Naţional al Agriculturii, astfel încât vizitatorii pot găsi informaţii despre locul de muncă, şcoală, studenţie, chitanţe, minute, catastife de negustor. De asemenea, se pot citi despre morile de hârtie, filigrane, sigilii şi parafe, despre cum se reglementa dreptul asupra pământului, cum se întocmeau testamente şi se formulau plângerile la tribunal, informaţii existente în documente care sunt cu scriere chirilică, alfabet de tranziţie (chiurilic-latin) sau doar latin, în limba slavonă, latină medievală, română sau bulgară. Sunt expuse sigilii şi parafe alături de amprentele lor pe hârtie sau în ceară.