Agendă prefect – Întâlnire reprezentanți Rromi şi vizită Subunităţi MAI 27-31.01.2022

Pe parcursul ultimelor zile, respectiv joi, 27 ianuarie 2022 și luni 31 ianuarie, prefectul județului a participat la întâlniri cu liderii etniei romilor din localitățile Urziceni și Fetești. La întrevederi au fost prezenți și primarii localităților menționate, precum și conducerile locale și județene ale Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița și Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița. Dialogul a adus în atenția prefectului problematica comunităților de romi atât din punct de vedere al ordinii și liniștii publice cât și din perspectiva relațiilor cu autoritățile.

Prefectul a transmis tuturor participanților la întâlniri că problemele și greutățile cu care se confruntă comunitățile de romi sunt o prioritate instituțională aflată în permanentă preocupare în cadrul Instituției Prefectului Județul Ialomița, asigurând participanții asupra identificării unor soluții reale pe termen scurt, mediu și lung cu privire la dezamorsarea conflictelor interioare ale comunităților de rromi.

În altă ordine de idei, pe parcursul celor două zile, prefectul județului a vizitat și subunitățile Ministerului Afacerilor Interne din cele două localități, respectiv unitățile de Poliție, Jandarmi și Pompieri din Urziceni și Fetești.