Agendă prefect – Participare dezbatere publică Legile Educației 23.08.2022

Marți, 23 august 2022, alături de colegi din administrația publică județeană, respectiv vicepreședintele Consiliului Județean Ialomița, Cătălin Grigore, inspectorii generali adjuncți ai Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, Marian Baboi și Manuela Coteș, liderul de sindicat al FSLÎ, Liviu Neagu dar și deputații Ștefan Mușoiu, Raluca Dumitrescu și Luminița Barcari și senatorul Adrian Costea, prefectul județului Ialomița a participat la dezbaterea publică pe tema celor două legi ale educaţiei, legea învăţământului preuniversitar şi cea a învăţământului universitar.

„Poate nu este întâmplător, mare parte dintre cei care conduc dezbaterile de astăzi sunt cadre didactice. Cred ca este unul dintre cele mai bune momente ca prin vocea dumneavoastră, a cadrelor didactice, a părinților, a reprezentanților elevilor să se realizeze o proiecție de 15, 20 de ani pentru viitorul copiilor. Trebuie să încercăm prin aceste modificări să aducem învățământul în anul 2022, dar și cum dorește țara să se dezvolte, să ne axăm pe domeniile pe care statul dorește să le extindă, să le promovze, să evoluăm. Să nu uităm însă, să ținem cont și de problemele cadrelor didactice, de problemele părinților și ale elevilor. Contează foarte mult și finanțarea, am mai spus și repet, Instituția Prefectului Județul Ialomița susține finanțarea reală a sistemului de învățământ. Vă rog, fiți vocali, fiți curajoși și propuneți amendamente la legile educației, dumneavoastră cunoașteți cel mai bine situațiile școlare.“ a precizat prefectul Constantin Marin, în deschiderea evenimentului.

Dezbaterea a avut drept scop colectarea de propuneri de modificare a proiectelor de legi ale educației.