Agendă prefect – Ședință Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă 18.03.2022

Vineri, 18 martie 2022, prefectul județului a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ialomița. În cadrul ședinței de lucru au fost analizate aspecte organizatorice în contextul crizei refugiaților. Astfel, autoritățile au dezbătut probleme legate de triajul refugiaților, cazarea și hrana acestora, precum și condițiile de transport și servicii medicale.

„Împreună cu autoritățile responsabile monitorizăm în permanență dinamica acestor evenimente, pentru că trebuie să fim pregătiți să acordăm asistență de orice natură acestor persoane refugiate. Consider că Ialomița este pregătită să implementeze orice măsură de asistență umanitară refugiaților. E drept că în acest moment nu există un aflux de refugiați, media zilnică fiind de aproximativ 50-60 de persoane, însă pentru o bună gestionare a acestei situații este necesară colaborarea între instituții.“ a punctat prefectul în cadrul ședinței.