Marți, 24 octombrie 2023, prefectul Județului Ialomița, Constantin Marin a prezidat ședința Comisiei Județene de fond funciar, în cadrul căreia au fost dezbătute propunerile a 20 de Comisii locale de fond funciar. Dezbaterea lucrărilor a vizat propunerile Comisiilor locale pentru modificări sau corectări ale unor titluri de proprietate, validarea/revalidarea sau constituirea dreptului proprietate, atribuirea de terenuri aferente locuințelor.
„Dreptul de proprietate este un atribut al democrației garantat cetățenilor. Comisia Județeană de Fond Funciar soluționează cu responsabilitate cererile oamenilor în acest sens. Soluțiile sunt bine fundamentate și respectă întotdeauna cadrul legal, chiar dacă acest fapt aduce nemulțumire unora dintre cetățeni. Să nu neglijăm că toate aceste documente administrative sunt lucrate doar la propunerea comisiilor locale de fond funciar. De aceea reiterez rugămintea către autoritățile locale, în sensul sprijinului oamenilor cu probleme în această sferă„ a precizat prefectul județului Ialomița în cadrul ședinței.