Miercuri, 26 iulie 2023, prefectul Județului Ialomița, Constantin Marin a condus ședința Comisiei Județene de fond funciar, în cadrul căreia au fost dezbătute propunerile a 19 Comisii locale de fond funciar. Dezbaterea lucrărilor a vizat propunerile Comisiilor locale pentru modificări sau corectări ale unor titluri de proprietate, validarea/revalidarea sau constituirea dreptului proprietate, atribuirea de terenuri aferente locuințelor, precum și analiza listei cu dosarele de despăgubiri.
„Aplicarea legilor fondului funciar este așa cum de multe ori am sus-o o prioritate pentru Instituți Prefectului Județul Ialomița. Este un domeniu vast care vizează de regulă nemulțumirile oamenilor cu privire la terenurile revendicate sau cu privire la anumite modificări de acte administrative. De aceea, îndemn cetățenii să se adreseze Instituției Prefectului ori de câte ori întîmpină dificultăți în demersurile administrative cu privire la fondul funciar” a precizat prefectul județului Ialomița în cadrul ședinței.