COMUNICAT DE PRESĂ – Consultări ale premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu reprezentanții structurilor asociative pe tema măsurilor necesare pentru gestionarea pandemiei COVID-19

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, a avut, astăzi, consultări cu structurile asociative din mediul public și privat, privind măsurile de prevenire și combatere a pandemiei Covid-19. Alături de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, la dialog au participat și alți specialiști implicați în identificarea și implementarea soluțiilor de protejare a populației.

În ceea ce privește certificatul COVID-19, participanții au susținut nevoia unui cadrul legal adecvat pentru gestionarea unui eventual nou val pandemic, precum și importanța respectării măsurilor de prevenție și combatere a pandemiei, atât pentru sănătatea românilor, cât și pentru menținerea activităților economice, care să poată oferi continuitate în derularea afacerilor, a serviciilor publice, precum și în menținerea locurilor de muncă, în conformitate cu prevederile legale și constituționale.

În cadrul discuțiilor, a fost subliniată eficiența vaccinării și a fost reiterată opinia experților privind capacitatea vaccinurilor autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului de a oferi cel mai înalt nivel de apărare  în fața formelor severe ale bolii provocate de Sars-Cov 2, înțelegând, practic, că deși vaccinul nu ne protejează de infectare, în schimb, ne protejează de formele grave ale bolii și pierderea vieții.

Premierul a subliniat că Guvernul va continua să susțină cele mai potrivite măsuri pentru a proteja cetățenii, continuarea în bune condiții a activităților economice, precum și asigurarea serviciilor publice.

Totodată, prim-ministrul a cerut ministrului Sănătăți și șefului Departamentului pentru Situații de Urgență să facă toate demersurile necesare pentru pregătirea sistemului sanitar de oferire a asistenței medicale în condiții de pandemie, precum și pentru a avea la dispoziție schemele de tratament adecvate.