Comunicat de presă – Participare ședință constituire a noului Consiliu Local al orașului Amara 25.10.2024

Joi, 25 octombrie 2024, prefectul județului Ialomița a participat la ședința de constituire a noului Consiliu Local al orașului Amara. În cadrul activităților noul primar Valentin Moraru a depus jurământul la preluarea mandatului de primar al orașului Amara.

„Astăzi, la constituirea noului Consiliu Local Amara, doresc să vă felicit pentru încrederea pe care cetățenii v-au acordat-o. Sunteți în fața unei mari responsabilități, aceea de a lucra în interesul comunității și de a lua decizii în binele cetățenilor.

Orașul Amara se află astăzi la începutul unui nou drum, cetățenii și-au dorit această schimbare și vă îndemn să nu îi dezamăgiți. Împreună, prin respect și deschidere, puteți asigura dezvoltărea locală și răspunsul la nevoile urgente ale cetățenilor. Pentru acest lucru vă sugerez să colaborați dincolo de diferențele de opinii, să puneți întotdeauna pe primul loc binele comunității.

Instituția Prefectului Județul Ialomița va fi un partener de încredere pentru dumneavoastră, oferindu-vă sprijin în respectarea cadrului legal și promovarea transparenței. Ușa noastră rămâne deschisă pentru un dialog permanent și constructiv.

Vă doresc un mandat plin de realizări!”, a precizat prefectul Constantin Marin în cadrul festivităților.