Comunicat de presă – Ședință DSVSA privind „Măsurile pentru prevenirea influenței aviare pe teritoriul județului Ialomița“ 01.02.2023

Miercuri, 01 februarie 2023, prefectul județului Ialomița a participat la o ședință organizată de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a cărei principală tematică a fost „Măsurile pentru prevenirea influenței aviare pe teritoriul județului Ialomița“. La ședință au participat, crescători de păsări, medici veterinari, precum și ingineri zootehniști. În contextul apariției focarelor de gripă aviară la nivel european dar și național, ședința a avut drept scop impunerea unor măsuri de siguranță în ferme, dar și avertizarea responsabilior asupra pericolului de răspândire a virusului.

„Dumneavoastră sunteți specialiștii, nu eu, soluția este la dumneavoastră, însă vă recomand să vă aliniați standardelor de biosecuritate, astfel încât să limitați pe cât posibil intrarea virusului în fermele dumneavoastră. Situația aceasta este una specială, întrucât țara noastră trece prin momente dificile, această suprapunere de mai multe tipuri de crize, nu face decât să vă înreguneze desfășurarea activității. Fiți vigilenți și atenți cu afacerile dumneavoastră și respectați toate măsurile de siguranță“ a precizat prefectul județului Ialomița, Constantin Marin în deschiderea ședinței.

Recomandări

La nivelul exploatațiilor nonprofesionale:

  • prevenirea oricărui contact direct și indirect între păsările sălbatice vii, în special cele de apă și păsările domestice, în special rațele și gâștele; astfel este interzis accesul tuturor păsărilor domestice și păsărilor sălbatice captive la luciuri de apă, lacuri, bălți, râuri și orice altă amenajare hidrologică artificială sau naturală;
  • separarea în cadrul gospodăriei, în măsura posibilităților, a rațelor și gâștelor de alte păsări domestice;
  • se va evita, prin toate mijloacele, creșterea păsărilor domestice în aer liber, acestea fiind ținute închise, obligatoriu, în spații de cazare special amenajate; atunci când acest lucru nu este posibil, hrănirea și adăparea păsărilor se va realiza într-o zonă acoperită la care nu pot avea acces păsările sălbatice;
  • se interzice adăparea păsărilor domestice cu apă din rezervoarele de apă de suprafață accesibile păsărilor sălbatice;
  • se va evita intrarea mai multor persoane, în zona de exploatare a păsărilor domestice, mișcările limitându-se la o singură persoană (proprietarul exploatației);
  • va fi prevenit contactul cu alte specii de mamifere, inclusiv rozătoare;
  • se va acorda o atenție sporită asupra riscurilor introducerii și diseminării bolii de către vânători, care pot transmite virusul de la sălbatic la domestic prin păsări vânate și prelucrate în exploatațiile nonprofesionale sau prin echipamentele (ustensilele) folosite la vânătoare.

La nivelul exploatațiilor comerciale:

  • implementarea cu strictețe a măsurilor de biosecuritate prevăzute în programul propriu, precum și revizuirea acestora acolo unde este cazul;
  • respectarea cu strictețe a programului de vaccinare împotriva bolii de Newcastle și monitorizarea atentă a titrurilor de anticorpi obținute în urma vaccinărilor;
  • supravegherea păsărilor domestice sub raportul gripei aviare prin teste serologice RIHA pentru subtipurile H5/H7.

INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚUL IALOMIȚA