Agendă prefect – Deplasare Servicii Publice Comunitare 12.01.2022

Miercuri, 12 ianuarie 2022, prefectul județului Ialomița, împreună cu subprefectul județului și directorul de Cancelarie au efectuat o deplasare la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor și Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte.

În cadrul vizitelor, șefii celor două structuri au prezentat dificultățile întâmpinate în derularea activităților curente, precum și în directa interacțiune cu cetățenii.

Exemplificând, discuțiile s-au conturat în jurul fluxului de solicitări de examinare pentru obținerea permisului de conducere, precum și pentru înmatricularea vehiculelor. De asemenea, o prioritate pentru Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor este reorganizarea servicului intern de arhivă, pentru optimizarea acestei activități.

Vizita la Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte a vizat activitățile curente ale instituției, precum și intenția de eficientizare și îmbunătățire a principalelor atribuții având în vedere pregătirea pentru sezonul de vară, când fluxul de activitate va crește considerabil.