COMUNICAT DE PRESĂ-La mulți ani, Jandarmeria Română!

Dragi jandarmi români,
Stimați jandarmi ialomițeni,
În această zi, la ceas de sărbătoare, cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, cea mai importantă instituție în peisajul ordinii publice naționale, vă transmitem recunoștința noastră pentru stabilitatea și siguranța comunității noastre.
Vă încredințăm siguranța noastră, iar voi vă dedicați viața pentru a proteja și sprijini populația.Mențineți ordinea în comunitatea noastră deși vă confruntați cu pericole și provocări permanente.
Vă încurajez să continuați să vă serviți patria cu devotament și dedicare și vă asigur de întreg sprijinul meu instituțional și de respectul și întreaga susținere a ialomițenilor.
La mulți ani, Jandarmeria Română!
La mulți ani, jandarmi ialomițeni!
.
*********************************************************************************************************
.
Miercuri, 3 aprilie 2024, de Ziua Națională a Jandarmeriei Române, prefectul județului Ialomița a participat la festivitățile prilejuite de acest moment festiv, în prima parte a zilei având loc avansările în gradul următor și ulterior o expoziție organizată de Inspectoratul Județean de Jandarmi Ialomița „General de Brigadă Nicolae Condeescu“.
„Sărbătorim astăzi Ziua Jandarmeriei Române, un moment potrivit să aplaudăm și să felicităm activitatea acestor oameni care își servesc neobosit patria și asigură ordinea și liniștea publică în județul nostru. Vă onorăm sacrificiile și vă amintim că sunteți partenerii noștri în eforturile noastre de menținere a siguranței. Astăzi vă transmit sănătate dumneavoastră și familiilor dumneavoastră și vă îndemn să fiți bravi în tot ceea ce faceți“ a declarat prefectul în cadrul festivităților.