Comunicat de presă – Ședința Comitetului Local pentru Combaterea Bolilor Ialomița 12.07.2023

Miercuri, 12 iulie 2023, prefectul județului Ialomița, Constantin Marin a prezidat ședința Comitetului Local pentru Combaterea Bolilor Ialomița, activitate desfășurată ca urmare a apariției unor focare de pestă porcină africană pe raza comunei Făcăeni.

Astfel în cadrul ședinței au fost votate două hotărâri, respectiv „Prezentarea spre aprobare a propunerii de ucidere preventivă a suinelor din localitatea Făcăeni, datorită evoluției focarelor de pestă porcină africană“ și „Prezentarea spre aprobare a modalităților legale de ecarisare a cadavrelor provenite din uciderea preventivă a suinelor din localitatea Făcăeni“.

„Fac astăzi un apel către dumneavoastră, autoritățile cu responsabilități în acest domeniu să tratăm cu maximă seriozitate aceste probleme și așa destul de sensibile pentru populație. Pesta porcină africană este și o chestiune socială dar, dacă nu se reușește limitarea de urgență a focarului se transformă și într-o problemă economică. Oamenii care dețin porci ce urmează a fi sacrificați vor fi despăgubiți la prețul pieței. Trebuie să înțelegem și să ne conformăm cu toții normelor de biosecuritate ce urmează a fi implementate de Direcția Sanitar Veternară și pentru Siguranța Alimentelor, altfel riscăm ca pesta porcină să se răspândească și în localitățile vecine“ a precizat prefectul în cadrul ședinței.