Comunicat de presă – Ședință fond funciar 13.10.2022

Miercuri, 12 septembrie 2022, prefectul Județului Ialomița, Constantin Marin a condus ședința Comisiei Județene de fond funciar, în cadrul căreia au fost dezbătute propunerile a 19 Comisii locale de fond funciar. Dezbaterea lucrărilor a vizat propunerile Comisiilor locale pentru modificări sau corectări ale unor titluri de proprietate, validarea/revalidarea sau constituirea dreptului proprietate, atribuirea de terenuri aferente locuințelor.

„La nivelul Instituției Prefectului Județul Ialomița există preocupări concrete în domeniul fondului funciar. Tratăm cu seriozitate și responsabilitate lucrările Comisiei Județene de Fond Funciar și consider că sarcinile specialiștilor angrenați direct în această activitate sunt centrate pe problemele rămase nerezolvate de poate și 30 de ani„ a precizat prefectul județului Ialomița în cadrul ședinței.

INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚUL IALOMIȚA