Comunicat de presă – Siguranța în școli

Miercuri, 12 octombrie 2022, prefectul județului Ialomița a convocat Ședință echipei Interinstituționale pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delicvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar din județul Ialomița.

Din echipa de colaborare interinstituțională, în vederea optimizarii organizării și funcționării sistemului cadru de protecție a unităților școlare, a elevilor și personalului didactic fac parte reprezentanți ai Instituției Prefectului Județul Ialomița, Inspectoratului Școlar Județean, Inspectoratului Județean de Poliție, Inspectoratului de Jandarmi Județean, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Județean și reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Ialomița.

În ședința de miercuri. 12 octombrie 2022 a fost dezbătută analiza gradului de implementare a acțiunilor prevăzute în Planul Teritorial Comun de Acțiune, dar și prevenirea și combaterea fenomenului de bullying.

 

„Siguranța în școli, atât a elevilor cât și a cadrelor didactice reprezintă o prioritate națională și o prioritate constantă a Instituției Prefectului Județul Ialomița. Personal nu tolerez ca siguranța în școli să nu fie prioritară pentru toate instituțiile publice cu atribuții în implementarea măsurilor de siguranță. Este un subiect despre care putem discuta zile în șir, dar un aspect rămâne foarte clar: toate resursele umane și materiale trebuie să fie îndreptate către îndeplinirea acestui obiectiv. Toate situațiile primite din teritoriu, de la unitățile școlare trebuie să fie atent analizate, iar ședințele ca aceasta le vom organiza în mod periodic“ a declarat prefectul Constantin Marin în cadrul ședinței de lucru.

 

INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚUL IALOMIȚA